Connect with us
la ce e bun uleiul de floarea soarelui

Tratamente naturiste

Beneficiile uleiului de floarea soarelui

Beneficiile uleiului de floarea soarelui nu sunt foarte cunoscute, fiind utilizat în mare parte ca și aliment. Uleiul de floarea soarelui presat la rece este foarte bogat în vitamina E, fiind considerat o sursă importantă de protecţie pentru artere şi pentru inimă. Aceasta are un puternic efect antioxidant, previne îmbătrânirea celulară, stimulează sistemul imunitar şi asigură dezvoltarea normală a nervilor.

Uleiul de floarea–soarelui presat la rece are de asemenea un conţinut mare de lecitină ce ajută la tonifierea sistemului nervos, de vitaminele A, E şi F, acizi graşi polinesaturaţi benefici pentru scăderea colesterolului, precum şi alte substanţe cu efecte antiinfecţioase şi regenerative. El este antioxidant, tonic, nutritiv, regenerant, antiinfecţios şi detoxifiant. Uleiul de floarea-soarelui conţine de asemenea şi vitamina A care ajută la creşterea oaselor şi a dinţilor, la prevenirea diverselor infecţii, a aterosclerozei şi a hipertensiunii.

Este un produs natural, extras – aşa cum o arată şi numele – fără procedee termice, din seminţele de floarea-soarelui, aşa încât să îşi păstreze nealterate proprietăţile terapeutice. Se distinge faţă de uleiul clasic de floarea-soarelui printr-o aromă mult mai puternică. Deşi este vândut ca adaos la hrană, el este mult mai mult decât un aliment, proprietăţile sale terapeutice fiind remarcabile. Iată câteva dintre beneficiile uleiului de floarea soarelui și utilizările lui ca și remediu:

  • Pentru dezintoxicarea organismului, prevenirea afecţiunilor gingiilor (gingivite, paradontoza), tratarea bolilor respiratorii ale cailor superioare, se fac clătiri ale gurii dimineaţa cu ulei presat la rece de floarea-soarelui. O lingura de ulei se ţine în gura fără a se înghiţi şi vreme de cinci minute se agita bine printre dinţi, după care se scuipa la toaleta. Este o metoda de tratament a cărei eficienta a fost confirmată de un institut medical din Sankt Petersburg (Rusia), care a testat efectele ei in cazul unor bolnavi care prezentau afecţiuni cronice, cum ar fi reumatismul degenerativ, tromboflebita, cardiopatia ischemica.
  •  Pentru tratarea şi prevenirea arteriosclerozei, a accidentelor vasculare, se consumă zilnic în salate, în sosuri si alte mâncăruri nepreparate termic ulei de floarea-soarelui presat la rece. Înlocuirea uleiului normal cu cel presat la rece este un tratament de lunga durata cu efecte foarte bune şi pentru persoanele care au valori ridicate ale colesterolului.

 

  • Contra constipaţiei se iau dimineaţa pe stomacul gol 1-3 linguri din acest ulei, în care au fost adăugate cate zece picături de suc proaspăt de lămâie.

 

  • Contra durerilor de urechi care apar după ce am stat în curent sau în frig, se toarnă pe conductul auditiv puţin ulei încălzit în prealabil pana la o temperatura suportabilă.

 

  • Pentru a ne mari rezistenta la frigul si la umezeala anotimpului rece, împiedicând îmbolnăvirile specifice sezonului rece, se va face, după fiecare baie completa, câte un masaj pe tot corpul cu ulei natural de floarea-soarelui. Masajul se va face prin simpla mângâiere a pielii cu palma, care se va mişca mereu în sens ascendent. Se va pune doar atât ulei cât să intre în piele, aşa încât aceasta să nu rămână lucioasă după acest masaj. Procedura are un efect extraordinar asupra persoanelor cu o piele ceva mai uscată, sensibilă la frig.

Datorită procedeului de obţinere, este fără conservant, fără chimicale, fără colesterol. Uleiul se extrage din seminţe prin prelucrare la rece, ceea ce duce la menţinerea gustului, a aromei şi a substanţelor nutritive. Uleiul, obţinut prin presarea la rece a seminţelor neprăjite de floarea soarelui, este un produs 100% natural. Are miros şi gust plăcut, de seminţe crude, uleios, dar nu greţos, o culoare galben aurie strălucitoare şi o bogată valoare nutritivă. Se remarcă prin limpiditatea deosebită, vâscozitate însemnată. Cu un conţinut mare de lecitină, ce ajută la tonifierea sistemului nervos, conţine  vitaminele A, E si F, acizi graşi polinesaturaţi, activi în scăderea colesterolului, precum şi substanţe cu efecte antiinfecţioase, stimulatoare ale activităţii hormonale, regenerative. Se foloseşte în stare cruda la salate, dar şi la alte preparate culinare, căci chiar dacă prin încingere îşi mai pierde o parte din vitamine, el rămâne totuşi superior uleiurilor rafinate chimic prin gust, consistenţă, vâscozitate,  lipsa oricăror resturi de substanţe chimice, fiind natural 100%.

Presarea la rece a seminţelor de floarea soarelui (la noi cea mai cunoscută materie prima pentru fabricarea uleiului alimentar) duce la obţinerea unui ulei de culoare galben auriu, cu gust plăcut.

– Are un conţinut ridicat de vitamina E şi un conţinut redus de acizi nesaturaţi cu tripla legătură ceea ce îl face să-şi păstreze timp îndelungat proprietăţile.

– Conţinutul ridicat de lecitină favorizează procesele metabolice ale ficatului şi ale sistemului nervos, dar reglează şi evacuarea mai potrivită cu ritmul alimentar a colecistului (veziculei biliare).

– Cu o mare valoare nutritivă, acţionează de asemenea şi ca fluidifiant al secreţiilor şi este un uşor purgativ cu rol emolient intestinal.

– Foarte indicat la prepararea salatelor, gătit, copt, prăjit.

– Este adesea utilizat ca ulei de masaj.

Comentarii

comentarii

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Tratamente naturiste

To Top